logo AWARE * ABLE * ALIGNED
Alegeți limba
Search:

Selena

Selena Ardelean

Am pornit în aventura vieţii într-o seară de aprilie atunci când m-a adus pe lume mama. Aveam să devin Lună (Selena) în constelaţia familiei mele de origini române, sora mai mică a unui Soare (Sorin) şi a unei Stele (Stelian).
Eram o fetiţă durdulie cu o mulţime de rochiţe în dulap, care nu aveau voie să se murdărească atunci când îmi venea cheful să mă caţăr prin copaci.
Îmi amintesc şi acum că unul din visele copilăriei mele era să devin într-o zi profesor de limba engleză. Ghici? Mi-am atins obiectivul în câţiva ani.
Cum viaţa ne pune mereu la încercare şi ne scoate în drum o mulţime de ocazii să ne realizăm la fiecare pas, ei bine, mi-am ascultat inima îndrăgostită şi am emigrat în Belgia în 2004.
Dragul de om, provocările vieţii, suişurile şi coborâşurile trăite în calitate de imigrant în noua mea patrie m-au făcut să-mi pun întrebări şi să reflectez asupra identităţii mele. Acest întreg parcurs m-a purtat mai aproape de cine sunt eu cu adevărat azi.
Experienţa mea de viaţă o împărtăşesc acum cu cei care au nevoie să o audă în timpul cursurilor de integrare socială – pentru care sunt recunoscătoare că am privilegiul să le susţin – în ateliere de comunicare interculturală, în cadrul evenimentelor în care sunt invitată să vorbesc despre povestea mea.

Subliniez mereu ideea că povestea fiecăruia dintre noi este unică şi proprie nouă indiferent de teoriile de la baza procesului de integrare socială.
Aminteşte-ţi, la bine şi la greu, că nimeni nu e singur! Mai există cel puţin o persoană în apropierea ta care este pregătită să te ajute să te ridici, să te scuturi de praf, să te îndrepţi de spate şi să străluceşti: eu. Fiindcă meriţi să trăieşti o viaţă extraordinară, aşa cum visezi.
Ţi-am spus cine sunt eu. Acum e randul tău.

Cine eşti tu? Ce vânt te aduce pe “pagina” mea?
Care sunt pasiunile tale? Care sunt obiectivele tale? Încotro porneşti?
Care este visul tău cel mai îndrăzneţ ?
Ce eforturi eşti dispus să faci pentru a ajunge acolo unde îţi doreşti?
Ce simţi? Hotărâre? Confuzie? Teamă?
Îţi întind mâna. Porneşte azi în călătoria spre tine însuţi.

Dă-ţi voie să devii cine eşti cu adevărat!